Ea si El

 Eram in liceu, orele de romana nu mi se pareau decat un mijloc de a scapa de aceasta lume.
 Ma pierdeam in cuvinte ce imi invadau mintea si se aglomerau...nu am apucat niciodata sa termin versurile, ideile si nici nu stiu de ce.
 Era totusi o fata, as fi putut spune ca " ma intelegea " , citea atenta si ii observam ochii jucausi cum adorau fiecare vers "nebun" cum le numeam eu...

 Daca as putea sa o descriu ar fi imposibil totusi se regaseste undeva in cuvintele acestea : " parul ei proaspat vopsit stralucea si se scalda in fiecare raza de soare,
 ochii ei patrundeau inauntrul meu si ma faceau sa ma pierd in cuvinte, zambetul ei ma incalzea,
 iar fiecare gest ma facea sa descopar cate o parte din fiinta ei". Dar ca la orice joc, cineva trebuie sa piarda, am jucat mult si am blufat prea mult. Am pierdut dar am stiut sa pierd, nu am pierdut mult ci doar prietenia unei persoane asemeni mie...