Oglinzi

 Am o camera vopsita verde cu ferestre inguste si inalte, seara cand luna invie cerul intunecat razele ei patrund printre vitraliile ferestrelor si se lovesc de oglinzile care le imprastie si imi invaluie camera intr-o lumina calda. Printre oglinzi ma zaresc si pe mine, de fapt pe toti cei care traiesc in mine: Cel care e furios, cel care uraste, cel care iubeste, cel care este indiferent si pe mine despre care nu pot zice multe ci doar ca are nevoie de ceilalti pentru a se completa.

 Peretii sunt plini de versuri si de semne, pe ei am numarat zilele in care ti-am simtit lipsa, tot pe ei am scris ce simt pentru tine, dar acum sunt acoperiti de oglinzile triste, blestemate sa reflecte realitatea. In ele ma uitam cand nu intelegeam ce se intampla si ma calmam cand realizam ca nu sunt singur. 

 Am inebunit? Poate din cauza ta, pentru ca tu mi-ai alungat noptile si tot tu ai facut o parte din mine sa te vrea, mi-ai tatuat ochii cu chipul tau. Cand te intalnesc incerc sa te privesc si sa iti retin toate trasaturile fetei, zambetul, sclipirile ochilor si privirile pe care mi le mai arunci uneori din "mila", imi fac asa zisele provizii pentru zilele ce vor urma alaturi de ceilalti Eu, alaturi de oglinzi si de peretii care te cunosc la fel de bine ca mine...